Doctoratul- între deziderat și plagiat. Doctoratul duhovnicesc

In societatea de azi este o mare isterie cu doctoratele. Toti vor sa fie doctori, toti vor sa li se recunoasca valoarea intelectuala si pregatirea profesionala si uite asa unii se apuca de studiat, iar altii de plagiat.

Ca vor oamenii sa studieze si sa se desavarseasca nu-i o problema. Insa foarte multi raman in urma cu pregatirea pentru viata si nu vor sa studieze, cum ar putea de exemplu, sa-si imbunatateasca caracterul, comportamentul, cum ar putea sa fie mai virtuosi ca oameni, mai intelepti ori mai sporiti sub aspect duhovnicesc.

Tot de la lume asteptam confirmarea. Tot lumea si Cezarul ne preocupa mai mult decat Dumnezeu.

Nu mai vrea nimeni sa obtina „doctorate” in stiinta duhovniceasca, care este stiinta sfintilor, in cunoasterea lui Dumnezeu, asa cum au studiat odinioara parintii Filocaliei: sufletul omului, firea lucrurilor, tainele lumii, ale credintei, etc.

Sa fii doctor de suflet este ceva…

Dar sa dobandesti un doctorat de buna purtare, un doctorat pentru omenie, sa fii doctor in moralitate, mai intereseaza pe cineva?

Mai mult si mai temeinic se studiaza la un astfel de proiect, iar titlul de „doctor” ti-l acorda Insusi Dumnezeu.

Pe parcursul studiilor il ai indrumator pe Duhul Sfant, „Acela, Mangaietorul care toate le plineste si le desavarseste, te va invata tot adevarul” (Ioan 14,26). „Iar roada Duhului (nu sunt functiile, titlurile onorifice, avantajele materiale ori rezolvarea complexelor), ci roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Galateni 5, 22-23).

Obligatoriu trebuie cercetate arhivele Bisericii, trebuie sa citesti foarte atent cartile Sfintei Scripturi, care „este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun” (II Timotei 3,16). Fiind asa te vei descurca in toate domeniile.

La aceste ore de religie, de morala crestina ii ai „profesori universitari” pe sfinti. Ei tin cursuri ori de cate ori le citesti vietile sau acatistele si predau invataturi mantuitoare la academiile Duhului Sfant. In loc de comisii de examinatori il ai doar pe duhovnic, examinator al mintii si al sufletului tau, care te va ajuta nu numai sa devii curat si intelept, ci sa devii si om bun.

Chiar ca dupa o asemenea lucrare meriti titlul de „Om”… cu sau fara doctorat, nu mai conteaza!

A fi inteligent este ceva, a fi intelept e cu mult mai mult. Inteligenta se cultiva cu carti, intelepciunea se primeste de Sus, ca dar a Duhului Sfant si se cultiva cu rugaciune si cu experienta de viata.

A fi doctor nu e putin lucru, insa a fi Om e lucru mare!

Astazi cu bani poti sa faci un doctorat sau poti sa pui pe altul sa adune materialul sau poti sa compilezi sau sa plagiezi… Cu ceva arginti in buzunar, gata doctoratul! Si dintr-o data te vezi proiectat in ierarhia sociala mult mai sus, chiar daca cu celelalte virtuti ramai mult in urma…

Doar sfintii au primit aceste „titluri” de doctori fara de arginti. Ei au fost cu adevarat doctori intr-o lume bolnava.

Noi cei de azi vrem sa fim doctori, robiti fiind de slava desarta, pentru ca nu ne-am vindecat pe noi insine de mandrie sau de alte patimi, asa cum indeamna Sf. Scriptura : „doctore,…vindeca-te pe tine insuti! (Luca 4:23), mai intai, „scoate-ti barna!”.

Pe nimeni insa nu-l mai intereseaza sa i se recunoasca omenia, cei 7 ani (de studiu) de acasa, nu doar cei 3-5 ani de studiu de pe oriunde.

Am observat ca, in numeroase cazuri, cei care vor sa faca un doctorat sunt impinsi spre titlu de alte motivatii decat cele obisnuite.

De fapt, multe dintre aceste persoane au profunde complexe de inferioritate si frustrari intelectuale si vor sa rezolve problema printr-un doctorat. Ei sufera, culmea, din mandrie. „Daca au toti doctorate, spun acestia, trebuie sa am si eu, doar nu sunt deloc mai prejos decat altii…”

Ei uita ca: „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (Iacob 4:6), iar „cine se smereste pe sine, va fi inaltat” (Luca 18, 10-14).

Alfred Adler, „parintele” psihologiei individuale, explica acest tip de comportament afirmand ca, in general, „un complex de superioritate ascunde un complex de inferioritate”. Cauza poate fi generata de anumite traume din copilarie „musamalizate” ulterior in subconstient.  In aceasta speta, un doctorat rezolva complexul respectiv, superioritatea care ti-o confera este o excrescenta a inferioritatii mascate, escamotate. Este un antidot suficient pentru a te elibera de angoasa intelectuala.

Bineinteles ca sunt si persoane respectabile, care au motivatii serioase atunci cand se inscriu la un doctorat. Desigur ca, acestia doresc intr-un mod onest sa-si desavarseasca pregatirea profesionala si sa aprofundeze cunoasterea in domeniile lor de activitate. Nimic blamabil in cazul lor, chiar sunt de apreciat cei care vor să devină profesionisti si sa obtina cinstit competente in disciplinele lor.

Inainte se facea un doctorat la o anumita varsta si se urca pe treptele ascensiunii academice mult mai greu. La titlul de profesor universitar se ajungea aproape de varsta pensionarii, oricum dupa 50-60 de ani. Cine ajungea la acest nivel era intr-adevar o somitate in acel domeniu, un cineva, o personalitate.

Astazi si gradele militare si gradele universitare se obtin cat ai bate din palme. Inainte gradele si recunoasterea veneau cu varsta, dupa o prealabila munca de cercetare, de acumulari, de sedimentare si de sinteza.

Ne mai miram in atare situatie de multimea diletantilor cu titluri, a epigonilor cu mapa … unde „totul e spoiala, totu-i lustru fara baza” (M. Eminescu). Acum cu urbanizarea aceasta fortata, „toti sunt cu mapa, niciunul cu sapa”… Romania nu mai are tarani harnici si clasa muncitoare, ci o multime de diplomofili: „masteranzi, doctoranzi si doctori”.

Astazi avem doctoranzi sau doctori care nu stiu sa puna o intrebare, care nu au o coerenta a gandirii, care nu au niciun fel de viziune macar in disciplina in care si-au obtinut licenta. Ce sa mai spunem de cei care au terminat facultati si sunt agramati, dezlanati in exprimare sau in logica, care in domeniul lor nu stiu care este subiectul si predicatul.

Se intampla acest fenomen din cauza superficialitatii care defineste un anumit mod de lucru la romani, iar pe de alta parte, din cauza faptului ca sistemul de invatamant stimuleaza vanatoarea de note, inca din primele clase de scoala.

Nu se face carte ca sa inveti ceva pentru viata, ca sa-ti foloseasca candva, ci pentru a lua o nota, care trebuie sa fie cat mai mare ca sa nu ne facem de ras… La aceasta mentalitate contribuie deopotriva si parintii si profesorii.

Acestea sunt problemele la care ar trebui sa gaseasca solutii tot cei cu licente si doctorate, dar aceia care le-au obtinut pe merit, cu onestitate, cu munca si perseverenta.

Fiind personalitati in domeniile lor, acestia nu au complexe de nici un fel si astfel pot contribui, in mod natural, la imbunatatirea sistemului de invatamant si a bunului mers in societatea romaneasca.

Ar putea fi aceasta, chiar o teza de doctorat si anume: „Impostura licentiata”.  Este suficient material de cercetare, de studiu pe aceasta tema, din pacate…

Pr. Alin Cristian

Mulțumim Părintelui Cristian pentru acest articol….

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: