Archive for the month “Noiembrie, 2012”

Seară românească de colinde si tradiții de Crăciun

Iubiti credinciosi,

 

Avem marea bucurie de a vă anunța că in 6 decembrie (de Sf Nicolae) ora 20, vom organiza in Parohia noastră un concert de colinde si cantece romanesti sustinute de Cantautorul FLORIN SĂSĂRMAN, insotit de Părintele Dorin Sas din Parohia Sf Marturisitori- Valdemoro.

Concertul se va tine in biserica noastră, din Calle Toledo, nr 62, de la ora 20:00.

Va asteptăm să ne bucurăm impreună de această  Seară Românească si să gustăm din bucuriile Crăciunului.

Programul concertelor in parohiile din Spania:  PROGRAM TURNEU

Informatii despre solist: Florin Săsărman 

Pr Vasile Pop

Anunțuri

De-aș fi un bob de GRÂU

Click pe imagine!

Predica la Duminica XXII după Rusalii

Parabola bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr (Lc 16, 19-31)

Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr se desfăşoară în două acte consecutive: primul se petrece pe pământ, iar al doilea în viaţa de dincolo. Lecţia parabolei este înţeleapta folosire a banilor, bunurilor materiale sau a averii pământeşti (în limba ebraică cuvântul “mamona” etimologic, înseamnă bani, bogăţie). Dintru început ne sunt prezenate personajele, şi anume “un om bogat” -personajul negativ al parabolei- şi săracul Lazăr- “plin de bube ”. Avem aici o alăturare de neobişnuit: pe de o parte bogatul îmbrăcat în porfiră şi vison, de precizat că porfira îşi trage numele de la o vopsea roşie ce se extrăgea dintr-un peşte şi se folosea pentru veşmântul de deasupra, iar visonul e făcut din in egiptean, aceste materiale vestimentare, foarte scumpe de altfel, sublineau bogăţia şi luxul în care trăia acel bogat, în contrast cu Lazăr, acoperit doar de bube şi având tovarăşi numai câinii ce-i lingeau  rănile.

Domnul Hristos nu pomeneşte niciodată numele bogatului, ci numai pe cel al săracului, Dumenzeu nu pomeneşte numele bogatului ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni ( cf. Nicolae Velimirovici). Poate ne vom întreba ce rău a făcut bogatul acesta pentru ca Dumenzeu să nu-i pomenească numele? Hristos nu-l învinuieşte nici de furt, nici de adulter nici de minciună, dar cum să-l mai învinuiască Domnul când vina lui stă vie înaintea porţii casei sale, scrisă nu cu cerneală pe hârtie, ci cu răni pe însăşi trupul săracului Lazăr? Nu bogăţia e arvuna intrării lui în iad, ci reaua  chivernisire a acesteia, faptul că-şi foloseşte averea numai pentru sine. Se socotea pe sine al său şi averile şi le privea drept ale sale, iar nu ca pe ceva ce i-a dat Dumnezeu să administreze, să chivernisească. Sufletul bogatului era tot atât de plin de răni ca şi trupul săracului: Dumezeu a pus faţă în faţă 2 oameni care se oglindesc unul în celălalt. Strălucirea din afară a bogatului era oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr, iar rănile deschise ale acestuia era oglinda stării interioare a bogatului nemilostiv. Aceasta ar fi o prezentare acelor 2 sau încadrarea lor în structurile sociale pe plan pământesc, însă să vedem acum cum ni se înfăţişează în cer. Observăm că în cea de a doua scenă a parabolei avem de a face cu o înversare completă a situaţiei căci a murit mai întâi săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam, iar bogatul a ajuns în iad. Nimeni nu se naşte în această lume ca să trăiască în ea pentru totdeauna, bogaţii mor suspinând pentru lumea aceasta, iar săracii mor suspinând pentru lumea de dincolo.

Îi putem asemăna pe aceştia cu 2 pomi, dar să vedem ce a cules Dumnezeu din fiecare. Dintr-un pom ce părea putred îngerii au adus rod minunat lui Dumnezeu, iar din pomul ce părea viguros şi verde nu au cules nimic bun “…orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”(Lc. 3,9). Acest profetic cuvânt s-a îndeplinit cu desăvârşire în această parabolă. “Şi în iad ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.” Poate că de când s-a născut acest bogat şi a ridicat acum pentru prima dată ochii spre cineva. Pe pământ fiind se uitase numai la el însuşi  şi la cele înconjurătoare şi materiale. De departe l-a văzut pe Lazăr în sânul lui Avraam. Ce semnifică acest SÂN sau această locaţie din rai? Este portul/limanul cel plin de pace în care ajung toţi drepţii pe care Dumnezeu Îi odihneşte după furtuna înviforată a vieţii pământeşti.

Din partea a doua a pericopei se desprinde o învăţătură eshatologică, care ne arată că încă dinainte de judecata obştească sufletele celor morţi (trupeşte) sunt răsplătite sau pedepsite.Dacă Lazăr a ajuns în rai, bogatul a ajuns în iad.

Ca iudeu face apel la înrudirea sa cu Avraam şi i se adresează cu apelativul “Părinte Avraame”, acest lucru a uitat să-l facă în timpul vieţii pământeşti. În starea în care se găseşte , atât de mult l-a smerit chinul iadului, încât s-ar bucura să primească de la dispreţuitul Lazăr  acea uşurare foarte mică , de aşi uda vârful degetului în apă şi să-i    aducă lui. Avraam nu îl condamnă ci recunoaşte legătura de neam şi-I spune “fiule” cât despre cererea lui, el n-o poate împlini şi aceasta din 2 pricini: – mai întâi pentru că cercetarea aceasta s-a făcut din judecată/iconomie dumnezeiască.

-apoi, pentru că în lumea de dincolo nu există o cale sau un pod prin care să treacă unii din rai în iad şi invers.

A doua cerere a bogatului osândit (de al trimite Avraam pe Lazăr la fraţii bogatului ca mărturie etc) ilustrează o altă temă importantă- întoarcerea cuiva din morţi. Această doleanţă sau cerere a bogatului ar fi mai mult o acuză adusă lui Dumnezeu , ce ar da impresia că nu a folosit mijloace destul de convingătoare pentru a-l întoarce de pe calea pierzării, Bogatul îşi  întăreşte pledoaria spunându-i lui Avraam “dacă cineva dintre morţi s-ar duce la ei (la fraţii lui) se vor pocăi ”, însă Avraam este statornic în cele spuse, pentru că în realitate nu le era de folos să se ducă cineva din morţi la ei, avem în Vechiul Testament exemplul împăratului Saul care a mers la vrăjitoarea din Endor să îl învie pe Samuel şi nu i-a fost de niciun folos. Răspunsul lui Avraam conţine de fapt lecţia sau morala acestei parabole, anuma că trebuie (acum) în viaţa pământească să ne câştigăm mântuirea prin ascultarea şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

Bogăţia nu este rea în sine, dar poate duce la o lăcomie sporită după mai mult şi ne poate pune în slujba patimilor. De aceea constată Mântuitorul “cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia cerurilor, că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu”(Lc. 18,24-25). “Calea cea strâmtă şi îngustă nu te primeşte dacă nu lepezi povara bogăţiei” zice Sfântul Vasile cel Mare, acelaşi Sfânt Vasile întreabă : “Cine-i tatăl minciunii? Cine-i părintele jurământului fals? Nu-i oare bogăţia?”. În pledoaria sa “Către bogaţi” Sfântul Vasile cel Mare face o constatare de actualitate ”Lacomul este vecin rău şi la ţară şi la oraş. Marea îşi cunoaşte hotarele ei, noaptea nu depăşeşte vechile ei margini, însă lacomul nu respectă timpul, nu cunoaşte marginea, nu îngăduie să se păstreze o ordine în lume, ci imită furia focului, cuprinde totul, arde totul...”Vreau să vă spun o scurtă pildă, ca să vă arăt cât de trecătoare este averea, se spune că trei prieteni are omul. Unul din ei îl părăseşte când moare. Acesta este averea. Celălalt îl părăseşte când omul e coborât în mormant, adică rudele. Şi numai cel de-al treilea nu-l părăseşte niciodată, ci îl întovărăşeşte şi dincolo de mormant: este Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, care merge şi ne apără în faţa Tatălui ceresc, cerandu-I iertare pentru păcatele noastre. Care din aceşti trei prieteni este cel mai bun? De aceea nu trebuie să nădăjduim în cele pământeşti, ci dacă le avem de prisos să fim milostivi faţă de semeni. În acest sens Hristos ne îndeamnă “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică, iar furul le sapă şi la fură. Ci adunaţi-vă comori în ceruri unde molia nu le strică…şi furul nu le fură...” (Mt. 6,19-20)  sau “vindeţi-vă averile şi daţi milostenii, strângeţi-vă comoară neînpuţinată în ceruri…”( Lc. 12,33)

Aceste îndemnuri ale Mântuitorului Hristos ne sunt de ajuns ca să ne determine la pocăinţă. Chiar este nevoie ca să se întoarcă cineva din morţi ca să ne aducă aminte că după faptă ne va fi şi răsplata? De aceea să nu fim ca bogatul nemilostiv, ci bogaţi fiind în cele materiale să râvnim şi la bogăţia cerească, iar săraci fiind să nu cârtim, ci să aşteptăm adevărata bogăţie a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Amin

Pr Vasile Pop

Halloween sau despre intuneric si demonism

Halloween-ul este  un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci. Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit.

 

 

Episcopii romano-catolici din Polonia au luat atitudine împotriva sărbătorii de Halloween, spunând că este o sărbătoare păgână, periculoasă pentru copii, datorită caracterului ei diabolic, și au cerut credincioșilor să o respingă.

Astfel, Arhiepiscopul Andrej Dziega de Szczecin a trimis o scrisoare pastorală creștinilor din dioceza sa. În ea se spune că în spatele distracției de Halloween, există intențiii de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.

Într-adevăr, la o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberațiile ontologice și manifestările oculte. De fapt, ceea ce se imprimă în mințile curate ale copiilor este obișnuința cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriașe, care devin leit motiv al vieților copiilor. Ridiculizarea demonilor nu este decât învățarea cu prezența lor, ruperea lor de regnul iadului veșnic și transformarea lor într-o gașcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină. Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gașcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut. De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie e o cale bine bătătorită.

Adulții pot discerne – și nu chiar toți – dintre ficțiune și realitate, între film și viață, între iluzie și adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginației, în care reperele vizuale primesc viață în mintea lor și se transformă în modele de urmat. Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reușesc. Violența ucigașă este așadar chemată în societate pe ușa din față, sub pretextul distracției. În loc ca demonii să fie exorcizați adică scoși afară din om și din lumea locuită și trimiși pe pustii locuri, așa cum se întâmplă la Botez și la Molitfele Sfântului Vasile, demonii sunt chemați, puși la masă, incarnați prin vestimentație și gestică macabră, imitați în atitudine, prezenți desigur pe termen lung.

Halloween-ul nu e o sărbătoare păgână, ea conține multe referințe creștine, ci o sărbătoare diabolică. Unii vor spune că vine repede și pleacă mult mai repede, ca un miros de dovleac și de usturoi. Însă ceea ce rămâne în subconștientul copiilor este accesibilitatea uriașă a diavolului care vine totdeauna când este chemat în viața oamenilor. Deriva morală, falimentul credinței, transformarea omului în animal și apoi în demon prin civilizație tehnologică, crimele, depresia generalizată, mentalitatea de turmă, toate acestea sunt mlădițe ale duhului necurat, alungat de 2000 de ani din viața lumii prin Sfintele Taine, și invocat acum de dragul sărbătorii, în inimile celor care îi urmează fără să o știe.

Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, cclarobscur, vampiri, vârcolaci. Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit. Tot astfel, Liturghia este un antrenament la rai, ca jertfă fără de prihană, rugăciune intensă, anamneză a iubirii, participare prin har, istorie și veșnicie unite strâns, de netăiat, în Trupul lui Hristos cel răstignit și înviat pentru oameni, pentru totdeauna. Are cineva impresia că te costumezi în diavol și vei merge la Liturghia veșnică?

Așadar, la Liturghie, nu la Halloween.

sursa: doxologia.ro

Post Navigation