Inaugurarea unei noi mănăstiri ortodoxe în Spania

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei anunță inaugurarea mănăstirii de la Vilaller, Spania, ce va avea loc duminică, 28 iulie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 10.00, de către Preasfințitul Părinte Timotei. Această nouă mănăstire s-a înființat în cadrul Seminarului de la Vilaller situat în Pirineii Spanioli, pe care Don. Joan Piris Frigola, Episcop al Episcopiei de Lleida, l-a dat în folosință Episcopiei noastre în urmă cu un an. În acest timp au fost efectuate o serie de lucrări de reabilitare a clădirii, de către credincioșii din parohiile apropiate, astfel încât s-au asigurat condițiile minime pentru funcționarea mănăstirii.

Edificiul are peste 80 de camere, ceea ce permite ca, pe lângă mănăstire, aici să funcționeze un centru de spiritualitate ortodoxă, unde episcopia va organiza tabere pentru copii, tineri și adulți.

Reformele făcute până în prezent s-au orientat spre a crea un spațiu de viețuire pentru obște, mai exact s-au pregătit două apartamente, unul pentru maici, iar altul pentru părintele duhovnic, și s-au montat câteva geamuri termopan. Mai este foarte mult de muncă, de aceea venirea maicilor aici este foarte importantă, întrucât va facilita continuarea lucrărilor.

Obștea de maici se va instala aici în zilele următoare, însă mai e nevoie de câteva obiecte de mobilier și electrocasnice: un frigider, o mașină de spălat, patru paturi de o persoană, patru dulapuri, patru noptiere, o masă de sufragerie cu scaune, cratițe și oale de 4-10 litri. Cei care doresc să facă donații sunt rugați să ia legătura cu secretariatul Episcopiei.

sursa: http://episcopiaspanieiportugaliei.es/

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: