10 ani de slujire rodnică în parohia Torrent

În Duminica a III-a după Paști, Preasfințitul Părinte Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit -cu ocazia hramului- Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, din Torrent, Spania.

Alături de Preasfinția Sa au slujit: Părintele paroh Vasile Pop – Consilier Eparhial al Sectorului de învățământ și activități cu tinerii, Părintele Gabriel Cojocaru din parohia Valencia II și Părintele Arhidiacon Spiridon – Consilier eparhial al Sectorului Economic.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Timotei a explicat cât de important este să-L căutăm pe Dumnezeu cu bucurie și cu voioșie. Femeile mironosițe s-au dus la mormântul Domnului ca la un mort, ca la un ritual de completare al înmormântării, deoarece Mântuitorul a fost luat repede de pe Cruce și așezat în mormânt până la apusul soarelui, de aceea mironosițele s-au dus să împlinească cele de îngropare duminica dimineața, care era prima zi a săptămânii, ziua a șaptea era sâmbătă, însă noi prăznuim duminica deoarece este ziua învierii Domnului. Deși s-au îngrijorat pentru piatra de la gura mormântului, femeile mironosițe s-au dus totuși la mormânt, dar așa ca la un mort, cu tristețe, însă acolo era o priveliște neașteptată, piatra era prăvălită, însă nu pentru ca să iasă Hristos Domnul, deoarece El așa cum a intrat la Apostoli prin ușile încuiate, așa a ieșit și din mormânt, ci piatra era răsturnată de către îngerul Domnului, dar Hristos Domnul nu mai era în mormânt, iar îngerul le-a așteptat pe mironosițe ca să se vestească faptul că Domnul a înviat, îngerul le-a întrebat: De ce căutați pe Cel Viu printre cei morți? Mironosițele au fost trimise să vestească apostolilor Învierea Domnului. Maica Domnului a fost singura care a crezut în Învierea Domnului! Apostolii și mironosițele au fost cum suntem noi de multe ori, avem un soi de necredință, avem urechi dar nu auzim și nu credem totul… Însă indiferent cât de păcătos este omul, Hristos Domnul îl caută, îl restaurează. Dacă ne cercetăm duhovnicește, cu toții bolim spiritual, pentru că facem păcate, însă Mântuitorul vine ca să ne vindece, să ne însănătoșească. Să ne străduim să trăim cu bucuria învierii și să păstrăm pacea pe care ne-a dat-o Domnul înviat. Preasfinția Sa a vorbit și despre Sfântul Efrem cel Nou, ocrotitorul parohiei, îndemnându-i pe credincioși să aibă multă evlavie la Sfântul Efrem cel Nou, care este mare făcător de minuni.

Bucuria hramului a fost dublată și de faptul că anul acesta s-au împlinit și 10 ani de la înființarea parohiei Torrent, iar cu ocazia împlinirii a 10 ani de la hirotonie Părintele Vasile Pop a primit ca semn de prețuire de la Preasfințitul Timotei Diploma Sfântul Apostol Iacob cel Mare, iar din partea parohiei Torrent o plachetă de argint și o cruce. Pentru activitatea desfășurată în parohie (Școala parohială, proiecte și activități parohiale) doamna preoteasă Andrea Pop a primit din partea Preasfinției Sale Ordinul Sfântul Apostol Iacob cel Mare. De asemenea Consiliul și Comitetul parohial, pentru implicarea în cumpărarea spațiului bisericii și-n activitățile parohiei, au primit Diplome de vrednicie.

După cuvântul de mulțumire, Părintele paroh Vasile a oferit Preasfințitului Timotei din partea parohiei o icoană cu Maica Domnului și o cruce de lemn pictată. Toți credincioșii prezenți au primit la miruit Acatistul Sfântului Efrem cel Nou tradus în spaniolă, tipărit de către Episcopia noastră. 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Publicitate